Sz. Ágota

Au trecut deja trei luni de când am început programul Corpservis. Cred că a fost o decizie bună să încerc.
 
Într-un fel în totdeauna am crezut că mănânc destul de normal și, până la urmă, știu că mâncarea are efect asupra corpului meu, dar chiar nu am nimic de schimbat, nu vreau să slăbesc. Nutriția conștientă nu este importantă doar în diete, aceasta afectează și digestia, stresul, somnul și, cel mai important, inflamația din organism. Acestea au fost obiectivele mele cu programul. Fiecare are un scop diferit, deci este program personalizat, nu ne încadrează într-un șablon. Nu spun că aceste lucruri în 3 luni s-au schimbat complet datorită alimentației, dar s-a îmbunătățit mult și sunt pe cale să mă apropii și mai mult de obiectivele mele.
 
Datorită programului, mi-am dat seama că nu prea am mâncat înainte. De multe ori am mestecat ceva în timpul zilei și așa a trecut ziua, am mâncat mâncare normală doar 1 dată pe zi. Dar acum am învățat să mănânc de 3 ori pezi. Dar este amuzant pentru că atunci când i-am spus soțului meu că aș vrea să încep acest program, el a spus că este bine, pentru că măcar ei o să mă învețe să mănânc. Desigur, am râs de asta, pentru că eu știu să mănânc…………sau nu. Am învățat să mănânc mai conștient, să acord atenție corpului meu, să acord atenție la ce și când mănânc. Programul Corpservis este foarte simplu, nu afectează rutina zilnică, nu trebuie să numeri calorii și nu trebuie să te simți vinovată dacă ai mâncat câteva dulciuri, deoarece știi că astăzi vei avea o zi grea.
Este important ca în programul Corpservis există un consultant, care te învață, te sprijină și te monitorizează, la fel ca un prieten care te urmărește și te sprijină din fundal. Pentru mine, Bogi a fost acest om minunat. Oricând am putut să mă bazez pe ea, ori de câte ori aveam o întrebare și înafara zilelor de consultare.
 
Entuziasmul și dăruirea ei m-au motivat pe parcursul programului. Îți mulțumesc că ai fost lângă mine în aceste trei luni.
Un sfat bun pentru cei care se gândesc să facă acest program. Dacă vă gândiți la asta este jumătatea programului, deoarece mănânci în fiecare zi pentru a trăi.  Atunci de ce să nu o faci în mod conștient?

Sz. Ágota

Înscrie-te la o
consultaţie gratuită!

Pentru că ești
important PENTRU NOI!

Completează
TESTUL
GRATUIT

Newsletter ÎNSCRIE-TE